Sunteți aici: Acasă
Discipline de învățământ
Educație muzicală
RED
Rețele de resurse educaționale deschise (RED)
Discipline de învățământ
Educație muzicală
RED
Rețele de resurse educaționale deschise (RED)
Inspectoratul Școlar Județean Suceava urmărește realizarea politicilor şi programelor de dezvoltare ale învăţământului preuniversitar în profil teritorial, asigurarea cadrului organizatoric şi funcţional favorabil creşterii calităţii serviciilor educative în şcoli, care să permită tinerilor absolvenţi o mai buna orientare într-o economie şi o societate bazată pe cunoaştere. La solicitarea Ministerului Educației, inspectoratele școlare județene vor dezvolta pe site-urile proprii un spațiu de organizare a resurselor educaționale deschise, elaborate de cadrele didactice din județ.
În acest sens, MEN recomandă o structură de conținut unitară, organizată pe niveluri de învățământ/clase și arii curriculare/discipline de studiu. În funcție de complexitatea și varietatea resurselor, acestea pot fi structurate și pe alte tipologii (ex. curriculare/extracurriculare). Termenul dezirabil de implementare este luna noiembrie 2017.
Resursele educaționale deschise sunt mijloace de învățare adaptate la nevoile specifice ale procesului instructiv-educativ, disponibile gratuit. Din această categorie fac parte diferite tipuri de materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori sau alte materiale educaționale (articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară, cât și cea extracurriculară etc.).
Cadrele didactice pot propune materiale educaționale proprii, în format electronic, cu respectarea legislației în vigoare privind proprietatea intelectuală/dreptul de autor.
05 Dec 2025 Astăzi, 5 decembrie 2025, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a semnat Ordinul privind reglementarea cadrului general pentru dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituțional între unitățile de...
()
05.Dec.2025
05 Dec 2025 Astăzi, 5 decembrie 2025, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a semnat Ordinul privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar. Între aspectele reglementate, menționăm, în sinteză,...
()
05.Dec.2025
05 Dec 2025 Am remarcat cu surprindere reacția sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar la unele declarații pe care le-am făcut în privința modernizării educației, considerându-le exemple de „autoritarism”. Ca un democrat...
()
05.Dec.2025
04 Dec 2025 Astăzi, 4 decembrie 2025, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a luat parte la evenimentul dedicat reconstrucției școlii din interior - Sănătate mintală, Sens și Comunitate -, organizat la inițiativa...
()
04.Dec.2025
02 Dec 2025 Ministerul Educației și Cercetării organizează miercuri, 3 decembrie, festivitatea de premiere a elevilor laureați la olimpiadele internaționale pe discipline școlare, desfășurate în anul 2025, a profesorilor care i-au pregătit și a...
()
02.Dec.2025
30 Noi 2025 Țara, definită în esență prin teritoriu și limbă, este a tuturor românilor, indiferent unde ne situăm în divergențele și polarizările dintre noi. Am vorbit, poate, primul, ca psiholog, despre neîncrederea interpersonală în țară și...
()
30.Noi.2025
29 Noi 2025 Studiul ESPAD 2024 ( Results from the European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs ) a arătat scoruri îngrijorătoare ale adolescenților români în privința unor comportamente adictive (ex.: alcool, droguri, fumat, jocuri de...
()
29.Noi.2025
29 Noi 2025 Ministerul Educației și Cercetării (MEC), prin Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), este profund preocupat și implicat în ancorarea cercetării-dezvoltării-inovării românești în angajamentele față de diverse organizații...
()
29.Noi.2025
28 Noi 2025 Joi, 27 noiembrie 2025, s-a desfășurat, la Bruxelles, reuniunea Consiliului Educație, Tineret, Cultură și Sport (EYCS). Ministerul Educației și Cercetării a fost reprezentat de secretarul de stat Sorin Ion, care a susținut poziția...
()
28.Noi.2025
28 Noi 2025 Au fost publicate în Monitorul Oficial Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea olimpiadelor și a concursurilor școlare și Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară. Ministrul...
()
28.Noi.2025