foto1
foto1
foto1
foto1
foto1
Inspectoratul Școlar Județean Suceava urmărește realizarea politicilor şi programelor de dezvoltare ale învăţământului preuniversitar în profil teritorial, asigurarea cadrului organizatoric şi funcţional favorabil creşterii calităţii serviciilor educative în şcoli, care să permită tinerilor absolvenţi o mai buna orientare într-o economie şi o societate bazată pe cunoaştere.

ISJ Suceava

Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructul este dulce. Aristotel

La solicitarea Ministerului Educației, inspectoratele școlare județene vor dezvolta pe site-urile proprii un spațiu de organizare a resurselor educaționale deschise, elaborate de cadrele didactice din județ.

În acest sens, MEN recomandă o structură de conținut unitară, organizată pe niveluri de învățământ/clase și arii curriculare/discipline de studiu. În funcție de complexitatea și varietatea resurselor, acestea pot fi structurate și pe alte tipologii (ex. curriculare/extracurriculare). Termenul dezirabil de implementare este luna noiembrie 2017.

Resursele educaționale deschise sunt mijloace de învățare adaptate la nevoile specifice ale procesului instructiv-educativ, disponibile gratuit. Din această categorie fac parte diferite tipuri de materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori sau alte materiale educaționale (articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară, cât și cea extracurriculară etc.).

Cadrele didactice pot propune materiale educaționale proprii, în format electronic, cu respectarea legislației în vigoare privind proprietatea intelectuală/dreptul de autor.

Nota Resurse educationale deschise

Anexa

Sistem de supraveghere

ISJ Suceava intentoneaza sa Inlocuiasca/extindă sistemul de supraveghere existent

Cerintele minime

Termen de depunere a ofertelor 22.12.2016 ora 16:00

Depunerea şi înregistrarea contestaţiilor

    Contestaţiile se depun în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2016, în intervalul orar 8.00 – 16.30 şi în data de 23 noiembrie 2016, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Contestația la proba de interviu, redactată conform modelului din Anexa 1 se depune la registratura inspectoratului şcolar.

  • Candidații vor fi informați că:
  • nu pot contesta decât proba de interviu;
  • în situația în care contestația este însoțită de alte documente, acestea nu vor constitui obiectul soluționării contestației;
  • trebuie să depună câte o contestație separată pentru fiecare funcție, respectiv unitate de învățământ pentru care doresc să contestă punctajul obținut la proba de interviu;
  • nu pot contesta punctajul obținut de alţi candidaţi

Descarca Cerere contestatii

 

Noutăţi M.E.N.C.Ş

Language

 sesizari

 

 

 admitere

E-mail

Rețele de resurse educaționale deschise (RED)

retele

Proiect finantat Granturile SEE

logo eea grants glow2

 Erasmus

Anticoruptie